Blog

Articole care iti pot imbunatati stilul de viata!

Omul are nevoie de dificultăţi; ele sunt necesare pentru sănătate – Carl Gustav Jung

Nimic mai rău nu i se poate întâmpla cuiva decât să fie complet înţeles.

Nimic nu are o influenţă mai puternică din punct de vedere psihologic asupra mediului lor şi, în special, asupra copiilor lor decât viaţa netrăită a părinţilor.

Noi intrăm profund nepregătiţi în după-amiaza vieţii şi, încă mai rău, o facem presupunând în mod fals că adevărurile şi idealurile noastre de până acum rămân valabile. Nu putem trăi în după-amiaza vieţii după acelaşi program ca în dimineaţa ei, căci din ceea ce am avut mult dimineaţa ne rămâne puţin seara şi ceea ce a fost adevărat dimineaţa a devenit neadevărat seara.

Noi nu cunoaştem ce este acela sufletul, ci doar încercăm să-l explicăm!

Noţiunea de arhetip derivă din observaţia repetată adeseori că miturile şi poveştile literaturii universale conţin teme bine definite care reapar pretutindeni şi întotdeauna. Întâlnim aceleaşi teme în fanteziile, visele, ideile delirante şi iluziile indivizilor care trăiesc în zilele noastre.

O inimă înţelegătoare reprezintă totul la un profesor, şi nu o putem aprecia îndeajuns. Ne amintim cu stimă de profesorii excelenţi, dar cu recunoştinţă de cei care ne-au influenţat sufleteşte. Planul de învăţământ este o materie primă extrem de necesară, dar căldura reprezintă elementul vital pentru planta aflată în creştere şi pentru sufletul copilului.

Omul are nevoie de dificultăţi; ele sunt necesare pentru sănătate.

Opera de artă nu înseamnă doar obârşie şi derivare, ci reprezintă o nouă plăsmuire creatoare tocmai a acelor condiţii din care o psihologie cauzalistă ar vrea s-o deducă în mod valabil. Planta nu este doar un simplu produs al solului, ci un proces în sine calm, viu, creator, a cărui natură nu are nimic de-a face cu structura solului.

Orice formă de dependenţă este rea, indiferent dacă narcoticul este alcoolul, morfina sau idealismul.

Scrie un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Viaţa netrăită e o boală serioasă de la care se poate muri – Carl Gustav Jung

Te simţi iar zdrobit, în interior nevaloros? Să-ţi spun de ce. Vanitatea ta e fără limite. Motivaţiile tale nu se …

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim – Carl Gustav Jung

Spiritul critic sau scepticismul nu trebuie considerate neapărat expresii ale inteligenţei, ci mai curând ale contrariului …

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă – Carl Gustav Jung

Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive. Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă …