Etichetă: Psihic

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă – Carl Gustav Jung

Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive. Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă acestea vor fi folosite pentru a face lucruri bune sau rele. Şi dacă ea lipseşte, niciun profesor nu o poate furniza, nici nu-i poate lua locul.

Răul pe care l-am făcut, gândit sau pe care l-am intenţionat, se va răzbuna pe sufletele noastre.

Religia este o pavăză în calea experienţei divine.

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă.

Să nu uităm că foarte puţini oameni sunt artişti ai vieţii, că arta de a trăi este cea mai nobilă şi cea mai rară dintre arte. Să goleşti toată cupa cu graţie – cui îi reuşeşte oare asta? Aşa încât, mulţi oameni rămân cu viaţa în mare parte netrăită – de multe ori chiar cu posibilităţi pe care nu le-ar fi putut trăi nici cu cea mai mare bunăvoinţă – şi astfel ajung în pragul bătrâneţii cu năzuinţe neîmplinite, care, fără voia lor, le întorc privirile îndărăt.

Sexualitatea nu este ceva pur instinctual; este fără îndoială o putere creatoare – ea este atât cauza principală ce stă la baza vieţii noastre individuale, cât un important factor în cadrul vieţii psihice.

Simţirile tale se liniştesc numai când te priveşti în suflet. Cine priveşte spre afară visează, cine se priveşte înlăuntru se trezeşte.

Simţurile ne spun că un lucru este. Gândirea ne spune ce este acel lucru care este. Sentimentul ne spune ce este acel lucru pentru noi.

Singurătatea este pentru mine ca o vindecare. Ea dă valoare vieţii mele. A vorbi şi a vorbi e adesea un chin şi am nevoie de multe zile de linişte în singurătate pentru a recupera nesocotinţa unor cuvinte.

Singurătatea înseamnă a simţi limitele care pentru cei de lângă tine nu pot fi trecute.

Singurătatea nu înseamnă să nu ai oameni în jur, ci să nu poţi comunica lucruri care contează pentru tine, sau să te abţii să exprimi anumite puncte de vedere pentru că alţii le găsesc imposibil de acceptat.

Singurătatea nu vine de la a nu avea oameni în jurul tău, ci de la a nu putea comunica lucrurile care îţi par ţie importante.

Nu putem schimba un lucru până când nu-l acceptăm – Carl Gustav Jung

Nu putem schimba un lucru până când nu-l acceptăm.

Nu reţine oamenii care vor să se îndepărteze de tine, pentru că aşa nu vor avea loc să se apropie cei care vor să te cunoască.

Nu se ştie pentru început ce se poate declanşa atunci când se începe analizarea viselor. Se poate pune în mişcare ceva lăuntric şi invizibil; foarte probabil, ceva care oricum ar fi ieşit mai târziu la lumina zilei — poate însă nu ar fi ieşit niciodată. Săpăm cumva ca să dăm de o fântână arteziană şi riscăm să ne izbim de un vulcan. Dacă există simptome nevrotice, trebuie să procedăm cu grijă. Dar cazurile nevrotice nu sunt de departe cele mai periculoase. Există uneori persoane aparent normale care nu prezintă simptome nevrotice speciale — sunt poate chiar medici sau educatori —, care chiar se fălesc cu normalitatea lor şi sunt exemple de educaţie bună, pe deasupra au opinii şi deprinderi de viaţă absolut normale, dar a căror normalitate este o compensare artificială a unei psihoze latente.

Nu ştim dinainte ce înfăptuiri sau nelegiuiri, ce destin, ce bine şi ce rău purtăm în noi şi abia toamna va arăta ce a zămislit primăvara şi abia seara va desluşi lucrarea dimineţii. Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul că e de neatins nu impietează asupra unui ideal, căci idealurile sunt doar călăuze şi niciodată ţeluri.

Nu trebuie să pretindem că putem înţelege lumea numai prin intelect. Judecata intelectului este numai o parte din adevăr.

Numai acea parte a artei care există în procesul plăsmuirii artistice poate constitui obiectul psihologiei, nu însă şi aceea care reprezintă esenţa intrinsecă a artei. Această a doua parte, ca şi întrebarea ce reprezintă arta în sine, nu poate constitui niciodată obiectul unui mod de examinare psihologic, ci numai estetico-artistic.

Numai descoperind alchimia am înţeles clar că inconştientul este un proces şi că raporturile eului cu inconştientul şi cu conţinuturile sale declanşează o evoluţie, mai precis o metamorfoză veritabilă a psihicului.

În comunitate găsim căldura, în singurătate găsim lumina – Carl Gustav Jung

Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare ale activităţilor omeneşti. Ne-o reprezentăm ca fiind Divină, şi pe bună dreptate îi dăm acest nume, căci puterea absolută a psihismului a fost denumită, dintotdeauna, Dumnezeu.

Îmi imaginez pentru psihanaliză o sarcină mult mai frumoasă şi mai vastă decât să fie redusă la un ordin etic. Gândesc că mai trebuie să-i lăsăm timp psihanalizei să înfiltreze popoarele pornind de la multe centre, să reînvie la intelectual sensul simbolicului şi miticului, să-l retransforme frumuşel pe Hristos în acel zeu-mag al viei care a fost, şi să canalizeze astfel vechile forţe pulsionale extatice ale creştinismului, şi totul cu unicul scop de a face din cultul şi din mitul sfânt ceea ce erau ele: o sărbătoare a bucuriei îmbătate, în care omul are dreptul să fie animal în eros şi în sfinţenie. Tocmai aceasta era marea frumuseţe şi funcţie a religiei antice, care, pentru Dumnezeu ştie ce nevoi biologice temporare, a devenit instituţie de lamentare. Ce infinitate de delicii şi de voluptate este aici în religia noastră, gata să fie readusă la autentica sa destinaţie! Creştinismul nu poate lăsa de-o parte dezvoltarea etică autentică şi corectă, dar trebuie să dezvolte în el, să-şi desăvârşească imnul de durere şi extaz către zeul muribund şi înviind, la forţa mistică a vinului şi ororile antropofage ale Cinei – forţele vieţii şi ale religiei se pun în serviciul numai al acestei dezvoltări etice.

Îmi lipseşte curajul să caut acel limbaj capabil să exprime adecvat paradoxurile incalculabile ale iubirii.

În ceea ce mă priveşte, visele fac parte din natură, care nu are nicio intenţie să înşele, ci exprimă ceva pe măsura posibilităţilor sale.

În comunitate găsim căldura, în singurătate găsim lumina.

În faţa prostiei habotnice n-ai nicio şansă.

În fiecare dintre noi există un străin pe care nu-l cunoaştem.

Înainte de a fi descoperit alchimia am visat în mod repetat vise care tratau mereu aceeaşi temă: alături de casa mea mai era o altă, mai precis o aripă sau o construcţie adăugată care îmi era străină. De fiecare dată mă minunam în vis că nu cunosc această parte a casei, care se pare că fusese dintotdeauna acolo.

Întâlnirea dintre doi oameni este precum contactul dintre două substanţe chimice: dacă există o reacţie, amândoi suferă o transformare.

Dacă eşti nefericit înseamnă că ai urcat prea sus în propria ta minte – Carl Gustav Jung

Cuvântul „fericire” şi-ar pierde înţelesul dacă nu l-am compara cu tristeţea.

Da, orice talent ori creaţie pozitivă se bazează pe un minus infantil, corespunzâd bon mot-lui materialist: „Omul este ceea ce mănâncă”.

Dacă eşti nefericit înseamnă că ai urcat prea sus în propria ta minte.

Dacă vrem să schimbăm ceva la un copil, trebuie ca mai întâi să examinăm acel lucru şi să vedem dacă nu cumva e ceva pe care am putea mai bine să-l schimbăm în noi înşine.

Dar cum omul nu a trăit decât relativ puţine milenii în stare de civilizaţie, în schimb a trăit multe sute de mii de ani în stare de barbarie, modurile funcţionale arhaice sunt în el virtualmente extraordinar de vii şi uşor de activat.

De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi, în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină. Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerare nevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire. Uşor este de izgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, „sarea pământului”. Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul că învăţătura esenţială a vechilor iniţieri este purtată mai departe din generaţie în generaţie. Tot mereu există şi oameni care au înţeles ce înseamnă că Dumnezeu este tatăl lor. Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere.

Deosebirea dintre majoritatea oamenilor şi mine constă în aceea că la mine „pereţii despărţitori” sunt transparenţi. Este particularitatea mea. La alţii sunt adesea atât de groşi încât nu văd nimic îndărătul lor — şi asta-i face să creadă că acolo nici nu se află absolut nimic. Eu percep întrucâtva procesele ce se derulează în fundal, ceea ce-mi conferă o siguranţă lăuntrică. Cel care nu vede nimic n-are nici siguranţă şi nu poate trage concluzii sau nu se încrede în propriile concluzii. Nu ştiu ce a declanşat faptul că eu pot percepe fluxul vieţii. Pesemne că a fost însuşi inconştientul. Poate că au fost visele mele avute atât de devreme. Ele mi-au determinat evoluţia de la bun început.

Depresia este ca o doamnă îmbrăcată în negru. Dacă vine, nu o da afară, mai bine invit-o la masă ca să asculţi ce vrea să îţi spună.

Desprinderea de instinct şi întoarcerea împotriva lui duc la formarea conştientului.

Dezrădăcinarea şi separarea de tradiţie nevrozează masele şi le pregăteşte pentru isteria colectivă.

Pendulul minţii oscilează între sens şi nonsens, nu între bine şi rău – Carl Gustav Jung

Omul are nevoie de dificultăţi; ele sunt necesare pentru sănătate.

Opera de artă nu înseamnă doar obârşie şi derivare, ci reprezintă o nouă plăsmuire creatoare tocmai a acelor condiţii din care o psihologie cauzalistă ar vrea s-o deducă în mod valabil. Planta nu este doar un simplu produs al solului, ci un proces în sine calm, viu, creator, a cărui natură nu are nimic de-a face cu structura solului.

Orice formă de dependenţă este rea, indiferent dacă narcoticul este alcoolul, morfina sau idealismul.

Orice încercare de a sugera omului eventualitatea unui pas în plus pe drumul independenţei apare drept impertinenţă sau aroganţă, drept fantasmă sau imposibilitate.

Pantoful care i se potriveşte unei persoane o strânge pe alta; nu există o reţetă pentru viaţă care să se potrivească în toate cazurile.

Până când nu transformi inconştientul în conştient, acesta îţi va controla viaţa şi îl vei numi soartă.

Până ce nu îţi cunoşti subconştientul, îţi va ghida viaţa, şi îl vei numi destin.

Pendulul minţii oscilează între sens şi nonsens, nu între bine şi rău.

Personalitatea nu se poate dezvolta fără a alege în mod conştient propria cale.

Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul că e de neatins nu impietează asupra unui ideal, căci idealurile sunt doar călăuze şi niciodată ţeluri.

Prima formă a conştientului, cea a purelor cunoaşteri este o stare anarhică sau haotică. Etapa a doua, cea în care complexul eu-lui e deja for­mat, este o stare monarhică sau monistică. Iar în a treia etapă, conştientul face încă un pas înainte: apare conştienta dedublării, a unei stări dualiste.

Psihicul are două părţi: conştientul şi inconştientul. Sinele este centrul inconştientului;Eul este centrul conştientului. Cu aducerea inconştientului în conştient, Sinele este mărit, iar Eul redus. Reducerea Eului este un lucru bun, deoarece mai puţine dorinţe sunt create şi activate, permiţând seninătatea.

Putem crede că ne putem controla complet. Pe de altă parte, un prieten ne poate povesti cu lejeritate ceva despre noi la care nici nu ne-am gândit.

Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive. Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă acestea vor fi folosite pentru a face lucruri bune sau rele. Şi dacă ea lipseşte, niciun profesor nu o poate furniza, nici nu-i poate lua locul.

Răul pe care l-am făcut, gândit sau pe care l-am intenţionat, se va răzbuna pe sufletele noastre.

Religia este o pavăză în calea experienţei divine.

Mândria ne face să ne amăgim întotdeauna – Carl Gustav Jung

Masculinul şi femininul, inclusiv caracterele psihice masculine şi feminine, s-ar putea compara, de exemplu, cu o anumită provizie de substanţe care, în prima jumătate a vieţii, sunt consumate oarecum inegal. Bărbatul îşi consumă provizia lui mare de substanţe masculine şi nu-i mai rămâne decât cantitatea mică de substanţă feminină, care ajunge acum să fie folosită. Invers, femeia îşi pune acum în funcţiune rezerva încă nefolosită de masculinitate.

Mândria ne face să ne amăgim întotdeauna. Dar adânc înăuntrul nostru, dincolo de suprafaţa conştiinţei obişnuite, o voce mică şi liniştită ne spune „Ceva e în neregulă”.

Moartea corespunde unei condiţii critice, în care conştiinţa ameninţă în mod constant să naufragieze în inconştient.

N-aş putea spune că cred. Ştiu! Am trăit experienţa de a fi cuprins de ceva care e mai puternic decât mine, ceva pe care oamenii îl numesc Dumnezeu.

Natura înfloreşte chiar acolo unde nici o teorie n-a pătruns vreodată. „Venerabilis natura” nu se opreşte în faţa contrastului, ci se foloseşte de el pentru a forma din elementele adverse o nouă fiinţă.

Ne înşelăm dacă credem că inconştientul este ceva inofensiv care poate fi transformat în obiect de jocuri de societate. Desigur, el nu este primejdios în orice condiţii; dar de îndată ce apare o nevroză, aceasta e un semn că în inconştient există o acumulare de energie, adică un fel de încărcătură care poate exploda. Aici se recomandă prudenţă.

Nevroza este întotdeauna un înlocuitor al suferinţei justificate.

Nimeni nu şi-a dezvoltat personalitatea pentru că i-ar fi spus cineva că ar fi folositor sau recomandabil să o facă. Naturii nu i-au impus încă sfaturile bine intenţionate. Fără nevoie nu se schimbă nimic, cu atât mai puţin personalitatea umană. Ea e adormită. Doar nevoia cea mai stringentă reuşeşte să o trezească.

Nimeni nu te poate înşela, te înşeli numai tu însuţi.

Nimeni, atâta vreme cât se lasă purtat de curentul vieţii, nu este lipsit de necazuri.

Nimic mai rău nu i se poate întâmpla cuiva decât să fie complet înţeles.

Nimic nu are o influenţă mai puternică din punct de vedere psihologic asupra mediului lor şi, în special, asupra copiilor lor decât viaţa netrăită a părinţilor.

Noi intrăm profund nepregătiţi în după-amiaza vieţii şi, încă mai rău, o facem presupunând în mod fals că adevărurile şi idealurile noastre de până acum rămân valabile. Nu putem trăi în după-amiaza vieţii după acelaşi program ca în dimineaţa ei, căci din ceea ce am avut mult dimineaţa ne rămâne puţin seara şi ceea ce a fost adevărat dimineaţa a devenit neadevărat seara.

Noi nu cunoaştem ce este acela sufletul, ci doar încercăm să-l explicăm!

Noţiunea de arhetip derivă din observaţia repetată adeseori că miturile şi poveştile literaturii universale conţin teme bine definite care reapar pretutindeni şi întotdeauna. Întâlnim aceleaşi teme în fanteziile, visele, ideile delirante şi iluziile indivizilor care trăiesc în zilele noastre.

A fi normal este ţelul ideal al celor neîmpliniţi – Carl Gustav Jung

A fi normal este ţelul ideal al celor neîmpliniţi.

Abstracţie făcând de riscurile tratamentului, inconştientul poate fi în sine periculos. Una dintre formele cele mai obişnuite de periculozitate constă în provocarea de accidente. Un număr, mult mai mare decât poate bănui publicul, de accidente de tot felul e determinat psihic, începând cu mici accidente ca împiedicări, loviri, arsuri la degete etc. şi până la accidentele de automobil şi catastrofele din munţi: toate pot fi provocate psihic şi uneori pot fi pregătite cu săptămâni sau luni de zile înainte. Am cercetat multe cazuri de acest fel şi am putut adesea dovedi că visele au arătat cu săptămâni înainte apariţia unei tendinţe de autovătămare. Toate accidentele care au loc din aşa-numita lipsă de atenţie ar trebui cercetate din unghiul unor astfel de determinări.

Acesta este secretul efectului artei. Procesul creator, atât cât suntem în stare să-l urmărim, constă în stimularea inconştientă a arhetipului şi în dezvoltarea şi amplificarea lui până la opera desăvârşită. Plăsmuirea imaginii primordiale este oarecum o transpunere în limbajul prezentului, prin care i s-a permis oricui să regăsească accesul la sursele cele mai profunde ale vieţii… în aceasta constă importanţa socială a artei: ea lucrează continuu la educarea spiritului epocii, căci ea aduce acele aspecte care îi lipseau cel mai mult acestuia.

Acţiunea Duhului Sfânt nu ar trebui să ne facă să trăim într-o atmosferă banală o viaţă burgheză sau proletară, refugiaţi în liniştea existenţei noastre, ci o viaţă de nesiguranţă, de neîncredere în acumulările zilnice, o viaţă trăită însă în spaţiul infinit, unde fiecare suntem singuri cu providenţa divină.

Adesea, mâinile vor rezolva un mister cu care intelectul s-a luptat în zadar.

Alchimia, ca filozofie a naturii la mare cinste în Evul-Mediu, aruncă o punte, atât spre trecut, gnoza, cât spre viitor, psihologia modernă a inconştientului.

Am constatat adesea că oamenii se îmbolnăvesc de nervi atunci când se mulţumesc cu răspunsuri insuficiente sau false la întrebările vieţii. Ei caută poziţie, căsătorie, reputaţie, succes exterior şi bani şi rămân nefericiţi şi nevrotici, chiar dacă au obţinut ce căutau. Asemenea oameni sunt încleştaţi de obicei într-o prea mare îngustime spirituală. Viaţa lor n-are destul conţinut, n-are sens. Dacă pot evolua către o personalitate mai cuprinzătoare, de cele mai multe ori le încetează şi nevroza. De aceea, ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun început cea mai mare însemnătate.

Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi.

Arată-mi un om sănătos şi ţi-l voi vindeca.

Arhetipul este vid, el este un element pur formal, nimic altceva decât o posibilitate de preformare, tendinţă de reprezentare dată a priori.

Arta este un tip de imbold înnăscut care pune stăpânire pe fiinţa umană şi o transformă în instrumentul său. Pentru a practica această lucrare dificilă este uneori necesar ca omul să-şi sacrifice fericirea şi tot ce face viaţa să merite să fie trăită pentru cineva obişnuit.

Astrologia trebuie recunoscută întru totul de către psihologie, fără niciun fel de excepţie, pentru că astrologia este însumarea întregii cunoaşteri psihologice a antichităţii.

Aşa cum arată experienţa, există un număr relativ mare de pacienţi, pentru care încheierea aparentă a travaliului cu medicul nu înseamnă nicidecum sfârşitul procesului analitic. Mai mult chiar, confruntarea cu inconştientul continuă, în acelaşi sens ca şi la cei care nu au renunţat la travaliul cu medicul.

Avem nevoie de mai multă înţelegere a naturii umane, pentru că singurul pericol care există este omul însuşi – el este marele pericol, şi suntem conştienţi dar bieţii de noi ştim mult prea puţin despre om.

Ca medic, sunt convins că este, ca să zic aşa, mai igienic să vezi în moarte un scop pe care trebuie să-l urmăreşti decât să i te împotriveşti, împotrivirea fiind ceva nesănătos şi anormal, deoarece îi răpeşte celei de-a doua jumătăţi a vieţii, ţelul. De aceea, găsesc că toate religiile cu un ţel supralumesc sunt extrem de raţionale, privite din punctul de vedere al igienei psihice.

Viaţa netrăită e o boală serioasă de la care se poate muri – Carl Gustav Jung

Te simţi iar zdrobit, în interior nevaloros? Să-ţi spun de ce. Vanitatea ta e fără limite. Motivaţiile tale nu se …

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim – Carl Gustav Jung

Spiritul critic sau scepticismul nu trebuie considerate neapărat expresii ale inteligenţei, ci mai curând ale contrariului …

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă – Carl Gustav Jung

Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive. Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă …