Etichetă: Iubire

Nu putem schimba un lucru până când nu-l acceptăm – Carl Gustav Jung

Nu putem schimba un lucru până când nu-l acceptăm.

Nu reţine oamenii care vor să se îndepărteze de tine, pentru că aşa nu vor avea loc să se apropie cei care vor să te cunoască.

Nu se ştie pentru început ce se poate declanşa atunci când se începe analizarea viselor. Se poate pune în mişcare ceva lăuntric şi invizibil; foarte probabil, ceva care oricum ar fi ieşit mai târziu la lumina zilei — poate însă nu ar fi ieşit niciodată. Săpăm cumva ca să dăm de o fântână arteziană şi riscăm să ne izbim de un vulcan. Dacă există simptome nevrotice, trebuie să procedăm cu grijă. Dar cazurile nevrotice nu sunt de departe cele mai periculoase. Există uneori persoane aparent normale care nu prezintă simptome nevrotice speciale — sunt poate chiar medici sau educatori —, care chiar se fălesc cu normalitatea lor şi sunt exemple de educaţie bună, pe deasupra au opinii şi deprinderi de viaţă absolut normale, dar a căror normalitate este o compensare artificială a unei psihoze latente.

Nu ştim dinainte ce înfăptuiri sau nelegiuiri, ce destin, ce bine şi ce rău purtăm în noi şi abia toamna va arăta ce a zămislit primăvara şi abia seara va desluşi lucrarea dimineţii. Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul că e de neatins nu impietează asupra unui ideal, căci idealurile sunt doar călăuze şi niciodată ţeluri.

Nu trebuie să pretindem că putem înţelege lumea numai prin intelect. Judecata intelectului este numai o parte din adevăr.

Numai acea parte a artei care există în procesul plăsmuirii artistice poate constitui obiectul psihologiei, nu însă şi aceea care reprezintă esenţa intrinsecă a artei. Această a doua parte, ca şi întrebarea ce reprezintă arta în sine, nu poate constitui niciodată obiectul unui mod de examinare psihologic, ci numai estetico-artistic.

Numai descoperind alchimia am înţeles clar că inconştientul este un proces şi că raporturile eului cu inconştientul şi cu conţinuturile sale declanşează o evoluţie, mai precis o metamorfoză veritabilă a psihicului.

Lucrurile din interiorul nostru de care nu am devenit conştienţi încă se manifestă în exterior ca soartă – Carl Gustav Jung

Întâlnirea dintre două personalităţi este asemănătoare contactului dintre două substanţe chimice: dacă există vreo reacţie, ambele se transformă.

Întotdeauna m-a impresionat faptul că există un număr surprinzător de indivizi care nu îşi folosesc niciodată minţile, dacă pot evita acest lucru, şi un număr similar de indivizi care îşi folosesc minţile, dar într-un fel uimitor de stupid.

Întunericul nu se poate transforma în lumină, nici apatia în mişcare, fără emoţie.

Kundalini, în termenii psihologiei, este cea care ne inspiră aventurile esenţiale ale vieţii. Este căutarea care face viaţa suportabilă; este impulsul divin.

Lăsaţi să se prăbuşească lucrurile care vor să se prăbuşească.

Lucrurile cărora le rezistăm durează.

Lucrurile din interiorul nostru de care nu am devenit conştienţi încă se manifestă în exterior ca soartă.

Lumea în care pătrundem născându-ne este crudă şi cruntă şi totodată de o frumuseţe dumnezeiască. Să credem că predomină lipsa de sens sau sensul este o chestiune de temperament. Dacă lipsa de sens ar prevala în mod absolut, ar dispărea tot mai mult, pe măsura evoluţiei, caracteristica vieţii de a fi plină de sens. Dar nu acesta este – sau nu-mi pare mie că este – cazul. Probabil că, aşa ca în toate problemele metafizice, ambele sunt adevărate: viaţa este sens şi nonsens sau are sens şi nonsens. Nutresc speranţa anxioasă că sensul va fi preponderent şi va câştiga bătălia.

Mandalele mele erau criptograme privitoare la starea sinelui care mi se prezenta mereu alta, zilnic. În ele am văzut sinele – adică, întreaga mea fiinţă – activând. Mai precis, la început abia întrezăream semnificaţia lor; dar mi se păreau în cel mai înalt grad importante şi le-am păstrat ca pe nişte perle preţioase. Aveam sentimentul clar că ele erau ceva central iar, cu timpul, am căpătat prin ele o concepţie vie despre sine. M-am gândit că sinele este ca o monadă care sunt eu – lumea mea. Mandala reprezintă această monadă, şi corespunde naturii microscopice a psihicului.

Marile probleme ale vieţii nu sunt niciodată definitiv rezolvate. Când ni se pare că sunt, suntem întotdeauna în pierdere. Căci se pare că rostul acestor probleme nu este să le rezolvăm, ci să lucrăm necontenit la rezolvarea lor. Numai aşa ne putem salva de la imbecilizare şi împietrire.

Dacă eşti nefericit înseamnă că ai urcat prea sus în propria ta minte – Carl Gustav Jung

Cuvântul „fericire” şi-ar pierde înţelesul dacă nu l-am compara cu tristeţea.

Da, orice talent ori creaţie pozitivă se bazează pe un minus infantil, corespunzâd bon mot-lui materialist: „Omul este ceea ce mănâncă”.

Dacă eşti nefericit înseamnă că ai urcat prea sus în propria ta minte.

Dacă vrem să schimbăm ceva la un copil, trebuie ca mai întâi să examinăm acel lucru şi să vedem dacă nu cumva e ceva pe care am putea mai bine să-l schimbăm în noi înşine.

Dar cum omul nu a trăit decât relativ puţine milenii în stare de civilizaţie, în schimb a trăit multe sute de mii de ani în stare de barbarie, modurile funcţionale arhaice sunt în el virtualmente extraordinar de vii şi uşor de activat.

De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi, în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină. Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerare nevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire. Uşor este de izgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, „sarea pământului”. Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul că învăţătura esenţială a vechilor iniţieri este purtată mai departe din generaţie în generaţie. Tot mereu există şi oameni care au înţeles ce înseamnă că Dumnezeu este tatăl lor. Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere.

Deosebirea dintre majoritatea oamenilor şi mine constă în aceea că la mine „pereţii despărţitori” sunt transparenţi. Este particularitatea mea. La alţii sunt adesea atât de groşi încât nu văd nimic îndărătul lor — şi asta-i face să creadă că acolo nici nu se află absolut nimic. Eu percep întrucâtva procesele ce se derulează în fundal, ceea ce-mi conferă o siguranţă lăuntrică. Cel care nu vede nimic n-are nici siguranţă şi nu poate trage concluzii sau nu se încrede în propriile concluzii. Nu ştiu ce a declanşat faptul că eu pot percepe fluxul vieţii. Pesemne că a fost însuşi inconştientul. Poate că au fost visele mele avute atât de devreme. Ele mi-au determinat evoluţia de la bun început.

Depresia este ca o doamnă îmbrăcată în negru. Dacă vine, nu o da afară, mai bine invit-o la masă ca să asculţi ce vrea să îţi spună.

Desprinderea de instinct şi întoarcerea împotriva lui duc la formarea conştientului.

Dezrădăcinarea şi separarea de tradiţie nevrozează masele şi le pregăteşte pentru isteria colectivă.

A fi normal este ţelul ideal al celor neîmpliniţi – Carl Gustav Jung

A fi normal este ţelul ideal al celor neîmpliniţi.

Abstracţie făcând de riscurile tratamentului, inconştientul poate fi în sine periculos. Una dintre formele cele mai obişnuite de periculozitate constă în provocarea de accidente. Un număr, mult mai mare decât poate bănui publicul, de accidente de tot felul e determinat psihic, începând cu mici accidente ca împiedicări, loviri, arsuri la degete etc. şi până la accidentele de automobil şi catastrofele din munţi: toate pot fi provocate psihic şi uneori pot fi pregătite cu săptămâni sau luni de zile înainte. Am cercetat multe cazuri de acest fel şi am putut adesea dovedi că visele au arătat cu săptămâni înainte apariţia unei tendinţe de autovătămare. Toate accidentele care au loc din aşa-numita lipsă de atenţie ar trebui cercetate din unghiul unor astfel de determinări.

Acesta este secretul efectului artei. Procesul creator, atât cât suntem în stare să-l urmărim, constă în stimularea inconştientă a arhetipului şi în dezvoltarea şi amplificarea lui până la opera desăvârşită. Plăsmuirea imaginii primordiale este oarecum o transpunere în limbajul prezentului, prin care i s-a permis oricui să regăsească accesul la sursele cele mai profunde ale vieţii… în aceasta constă importanţa socială a artei: ea lucrează continuu la educarea spiritului epocii, căci ea aduce acele aspecte care îi lipseau cel mai mult acestuia.

Acţiunea Duhului Sfânt nu ar trebui să ne facă să trăim într-o atmosferă banală o viaţă burgheză sau proletară, refugiaţi în liniştea existenţei noastre, ci o viaţă de nesiguranţă, de neîncredere în acumulările zilnice, o viaţă trăită însă în spaţiul infinit, unde fiecare suntem singuri cu providenţa divină.

Adesea, mâinile vor rezolva un mister cu care intelectul s-a luptat în zadar.

Alchimia, ca filozofie a naturii la mare cinste în Evul-Mediu, aruncă o punte, atât spre trecut, gnoza, cât spre viitor, psihologia modernă a inconştientului.

Am constatat adesea că oamenii se îmbolnăvesc de nervi atunci când se mulţumesc cu răspunsuri insuficiente sau false la întrebările vieţii. Ei caută poziţie, căsătorie, reputaţie, succes exterior şi bani şi rămân nefericiţi şi nevrotici, chiar dacă au obţinut ce căutau. Asemenea oameni sunt încleştaţi de obicei într-o prea mare îngustime spirituală. Viaţa lor n-are destul conţinut, n-are sens. Dacă pot evolua către o personalitate mai cuprinzătoare, de cele mai multe ori le încetează şi nevroza. De aceea, ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun început cea mai mare însemnătate.

Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi.

Arată-mi un om sănătos şi ţi-l voi vindeca.

Arhetipul este vid, el este un element pur formal, nimic altceva decât o posibilitate de preformare, tendinţă de reprezentare dată a priori.

Arta este un tip de imbold înnăscut care pune stăpânire pe fiinţa umană şi o transformă în instrumentul său. Pentru a practica această lucrare dificilă este uneori necesar ca omul să-şi sacrifice fericirea şi tot ce face viaţa să merite să fie trăită pentru cineva obişnuit.

Astrologia trebuie recunoscută întru totul de către psihologie, fără niciun fel de excepţie, pentru că astrologia este însumarea întregii cunoaşteri psihologice a antichităţii.

Aşa cum arată experienţa, există un număr relativ mare de pacienţi, pentru care încheierea aparentă a travaliului cu medicul nu înseamnă nicidecum sfârşitul procesului analitic. Mai mult chiar, confruntarea cu inconştientul continuă, în acelaşi sens ca şi la cei care nu au renunţat la travaliul cu medicul.

Avem nevoie de mai multă înţelegere a naturii umane, pentru că singurul pericol care există este omul însuşi – el este marele pericol, şi suntem conştienţi dar bieţii de noi ştim mult prea puţin despre om.

Ca medic, sunt convins că este, ca să zic aşa, mai igienic să vezi în moarte un scop pe care trebuie să-l urmăreşti decât să i te împotriveşti, împotrivirea fiind ceva nesănătos şi anormal, deoarece îi răpeşte celei de-a doua jumătăţi a vieţii, ţelul. De aceea, găsesc că toate religiile cu un ţel supralumesc sunt extrem de raţionale, privite din punctul de vedere al igienei psihice.

Viaţa netrăită e o boală serioasă de la care se poate muri – Carl Gustav Jung

Te simţi iar zdrobit, în interior nevaloros? Să-ţi spun de ce. Vanitatea ta e fără limite. Motivaţiile tale nu se …

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim – Carl Gustav Jung

Spiritul critic sau scepticismul nu trebuie considerate neapărat expresii ale inteligenţei, ci mai curând ale contrariului …

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă – Carl Gustav Jung

Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive. Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă …