Categorie: Consiliere

Viaţa netrăită e o boală serioasă de la care se poate muri – Carl Gustav Jung

Te simţi iar zdrobit, în interior nevaloros? Să-ţi spun de ce. Vanitatea ta e fără limite. Motivaţiile tale nu se leagă de obiecte, ci de propria-ţi onoare. Tu lucrezi nu pentru omenire, ci pentru folosul tău. Nu tinzi spre desăvârşirea obiectului, ci spre recunoaştere generală şi spre păstrarea avantajului tău.

Toate lucrările omului îşi au originea în fantezia creativă. Şi atunci, cu ce drept desconsiderăm imaginaţia?

Tot ceea ce ne irită la alţii ne poate face să ne înţelegem pe noi înşine.

Totul depinde de felul în care privim lucrurile, şi nu de cum sunt ele însele.

Toţi se îmbolnăviseră prin faptul că pierduseră ceea ce religiile vii au dat întotdeauna credincioşilor lor.

Toţi suntem îndrăgostiţi de ideile noastre proprii.

Tulburările neurotice foarte frecvente ale vârstei adulte au toate ceva în comun, şi anume dorinţa de a trece faimosul prag al maturităţii, păstrând totuşi o psihologie proprie tinereţii.

Un om care n-a trecut prin infernul pasiunilor sale, nici nu le-a depăşit vreodată. Atâta timp cât omul renunţă la prea multe, lasă prea multe în urmă, există posibilitatea şi pericolul ca lucrurile abandonate să revină şi cu forţă dublă.

Unde domneşte iubirea nu există dorinţă de putere, unde domneşte puterea nu există dorinţă de iubire.

Unde domneşte înţelepciunea, nu există niciun conflict între gândire şi simţire.

Uneori, într-adevăr, discrepanţa dintre geniu şi calităţile lui umane este atât de mare, încât trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva ar fi fost mai bine să existe ceva mai puţin talent.

Viaţa chiar începe la 40 de ani. Până atunci faci doar cercetare.

Viaţa netrăită e o boală serioasă de la care se poate muri.

Viaţa noastră conştientă nu este decât o coajă de nucă plutind pe oceanul inconştientului nostru.

Viaţa sufletească a omului, de îndată ce el devine fiinţă culturală, este din plin problematică şi nici nu mai poate fi gândită fără problematică.

Viaţa şi spiritul sunt două puteri, sau două necesităţi între care omul se află plasat.

Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta… Cine priveşte în afară, visează. Cine priveşte înăuntru, se trezeşte.

 

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim – Carl Gustav Jung

Spiritul critic sau scepticismul nu trebuie considerate neapărat expresii ale inteligenţei, ci mai curând ale contrariului ei.

Studiind istoria minţii umane, suntem, mereu, impresionaţi de faptul că dezvoltarea minţii înseamnă lărgirea capacităţii conştiinţei, şi că fiecare pas înainte a fost o realizare extrem de dureroasă şi laborioasă. Aproape că am putea spune că nimic nu urăşte un om mai mult decât să renunţe chiar şi la o fărâmă din inconştientul său. Întrebaţi-i pe cei care au încercat să lanseze o idee nouă!

Sufletul are în mod firesc o funcţie religioasă.

Sufletul preţuieşte mai mult simplitatea decât preamărirea.

Sunt cazuri în care psihanaliza acţionează mai rău decât orice. Dar cine a spus că psihanaliza ar trebui aplicată întotdeauna şi peste tot?!

Suntem înclinaţi să dăm vina pe circumstanţe exterioare, dar nimic n-ar putea exploda în noi, dacă nu s-ar fi aflat deja în noi.

Suntem născuţi într-un anumit moment, într-un anumit loc şi la fel ca un vin de marcă, avem calităţile anului şi a perioadei în care ne-am născut. Astrologia nu poate pretinde că face mai mult.

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim.

Ştiinţa nu e decât arta de a făuri iluzii adevărate.

Ştiinţa se opreşte la hotarele logicii.

Talentele mari sunt cele mai iubite şi deseori cele mai periculoase fructe din arborele umanităţii. Atârnă pe ramurile cele mai fragile, care sunt rupte foarte uşor.

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă – Carl Gustav Jung

Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive. Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă acestea vor fi folosite pentru a face lucruri bune sau rele. Şi dacă ea lipseşte, niciun profesor nu o poate furniza, nici nu-i poate lua locul.

Răul pe care l-am făcut, gândit sau pe care l-am intenţionat, se va răzbuna pe sufletele noastre.

Religia este o pavăză în calea experienţei divine.

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă.

Să nu uităm că foarte puţini oameni sunt artişti ai vieţii, că arta de a trăi este cea mai nobilă şi cea mai rară dintre arte. Să goleşti toată cupa cu graţie – cui îi reuşeşte oare asta? Aşa încât, mulţi oameni rămân cu viaţa în mare parte netrăită – de multe ori chiar cu posibilităţi pe care nu le-ar fi putut trăi nici cu cea mai mare bunăvoinţă – şi astfel ajung în pragul bătrâneţii cu năzuinţe neîmplinite, care, fără voia lor, le întorc privirile îndărăt.

Sexualitatea nu este ceva pur instinctual; este fără îndoială o putere creatoare – ea este atât cauza principală ce stă la baza vieţii noastre individuale, cât un important factor în cadrul vieţii psihice.

Simţirile tale se liniştesc numai când te priveşti în suflet. Cine priveşte spre afară visează, cine se priveşte înlăuntru se trezeşte.

Simţurile ne spun că un lucru este. Gândirea ne spune ce este acel lucru care este. Sentimentul ne spune ce este acel lucru pentru noi.

Singurătatea este pentru mine ca o vindecare. Ea dă valoare vieţii mele. A vorbi şi a vorbi e adesea un chin şi am nevoie de multe zile de linişte în singurătate pentru a recupera nesocotinţa unor cuvinte.

Singurătatea înseamnă a simţi limitele care pentru cei de lângă tine nu pot fi trecute.

Singurătatea nu înseamnă să nu ai oameni în jur, ci să nu poţi comunica lucruri care contează pentru tine, sau să te abţii să exprimi anumite puncte de vedere pentru că alţii le găsesc imposibil de acceptat.

Singurătatea nu vine de la a nu avea oameni în jurul tău, ci de la a nu putea comunica lucrurile care îţi par ţie importante.

Nimeni nu te poate înşela, te înşeli numai tu însuţi – Carl Gustav Jung

Masculinul şi femininul, inclusiv caracterele psihice masculine şi feminine, s-ar putea compara, de exemplu, cu o anumită provizie de substanţe care, în prima jumătate a vieţii, sunt consumate oarecum inegal. Bărbatul îşi consumă provizia lui mare de substanţe masculine şi nu-i mai rămâne decât cantitatea mică de substanţă feminină, care ajunge acum să fie folosită. Invers, femeia îşi pune acum în funcţiune rezerva încă nefolosită de masculinitate.

Mândria ne face să ne amăgim întotdeauna. Dar adânc înăuntrul nostru, dincolo de suprafaţa conştiinţei obişnuite, o voce mică şi liniştită ne spune „Ceva e în neregulă”.

Moartea corespunde unei condiţii critice, în care conştiinţa ameninţă în mod constant să naufragieze în inconştient.

N-aş putea spune că cred. Ştiu! Am trăit experienţa de a fi cuprins de ceva care e mai puternic decât mine, ceva pe care oamenii îl numesc Dumnezeu.

Natura înfloreşte chiar acolo unde nici o teorie n-a pătruns vreodată. „Venerabilis natura” nu se opreşte în faţa contrastului, ci se foloseşte de el pentru a forma din elementele adverse o nouă fiinţă.

Ne înşelăm dacă credem că inconştientul este ceva inofensiv care poate fi transformat în obiect de jocuri de societate. Desigur, el nu este primejdios în orice condiţii; dar de îndată ce apare o nevroză, aceasta e un semn că în inconştient există o acumulare de energie, adică un fel de încărcătură care poate exploda. Aici se recomandă prudenţă.

Nevroza este întotdeauna un înlocuitor al suferinţei justificate.

Nimeni nu şi-a dezvoltat personalitatea pentru că i-ar fi spus cineva că ar fi folositor sau recomandabil să o facă. Naturii nu i-au impus încă sfaturile bine intenţionate. Fără nevoie nu se schimbă nimic, cu atât mai puţin personalitatea umană. Ea e adormită. Doar nevoia cea mai stringentă reuşeşte să o trezească.

Nimeni nu te poate înşela, te înşeli numai tu însuţi.

Nimeni, atâta vreme cât se lasă purtat de curentul vieţii, nu este lipsit de necazuri.

Dacă eşti nefericit înseamnă că ai urcat prea sus în propria ta minte – Carl Gustav Jung

Cuvântul „fericire” şi-ar pierde înţelesul dacă nu l-am compara cu tristeţea.

Da, orice talent ori creaţie pozitivă se bazează pe un minus infantil, corespunzâd bon mot-lui materialist: „Omul este ceea ce mănâncă”.

Dacă eşti nefericit înseamnă că ai urcat prea sus în propria ta minte.

Dacă vrem să schimbăm ceva la un copil, trebuie ca mai întâi să examinăm acel lucru şi să vedem dacă nu cumva e ceva pe care am putea mai bine să-l schimbăm în noi înşine.

Dar cum omul nu a trăit decât relativ puţine milenii în stare de civilizaţie, în schimb a trăit multe sute de mii de ani în stare de barbarie, modurile funcţionale arhaice sunt în el virtualmente extraordinar de vii şi uşor de activat.

De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi, în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină. Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerare nevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire. Uşor este de izgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, „sarea pământului”. Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul că învăţătura esenţială a vechilor iniţieri este purtată mai departe din generaţie în generaţie. Tot mereu există şi oameni care au înţeles ce înseamnă că Dumnezeu este tatăl lor. Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere.

Deosebirea dintre majoritatea oamenilor şi mine constă în aceea că la mine „pereţii despărţitori” sunt transparenţi. Este particularitatea mea. La alţii sunt adesea atât de groşi încât nu văd nimic îndărătul lor — şi asta-i face să creadă că acolo nici nu se află absolut nimic. Eu percep întrucâtva procesele ce se derulează în fundal, ceea ce-mi conferă o siguranţă lăuntrică. Cel care nu vede nimic n-are nici siguranţă şi nu poate trage concluzii sau nu se încrede în propriile concluzii. Nu ştiu ce a declanşat faptul că eu pot percepe fluxul vieţii. Pesemne că a fost însuşi inconştientul. Poate că au fost visele mele avute atât de devreme. Ele mi-au determinat evoluţia de la bun început.

Depresia este ca o doamnă îmbrăcată în negru. Dacă vine, nu o da afară, mai bine invit-o la masă ca să asculţi ce vrea să îţi spună.

Desprinderea de instinct şi întoarcerea împotriva lui duc la formarea conştientului.

Dezrădăcinarea şi separarea de tradiţie nevrozează masele şi le pregăteşte pentru isteria colectivă.

Tot ceea ce ne irită la alţii ne poate face să ne înţelegem pe noi înşine – Carl Gustav Jung

Suntem născuţi într-un anumit moment, într-un anumit loc şi la fel ca un vin de marcă, avem calităţile anului şi a perioadei în care ne-am născut. Astrologia nu poate pretinde că face mai mult.

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim.

Ştiinţa nu e decât arta de a făuri iluzii adevărate.

Ştiinţa se opreşte la hotarele logicii.

Talentele mari sunt cele mai iubite şi deseori cele mai periculoase fructe din arborele umanităţii. Atârnă pe ramurile cele mai fragile, care sunt rupte foarte uşor.

Te simţi iar zdrobit, în interior nevaloros? Să-ţi spun de ce. Vanitatea ta e fără limite. Motivaţiile tale nu se leagă de obiecte, ci de propria-ţi onoare. Tu lucrezi nu pentru omenire, ci pentru folosul tău. Nu tinzi spre desăvârşirea obiectului, ci spre recunoaştere generală şi spre păstrarea avantajului tău.

Toate lucrările omului îşi au originea în fantezia creativă. Şi atunci, cu ce drept desconsiderăm imaginaţia?

Tot ceea ce ne irită la alţii ne poate face să ne înţelegem pe noi înşine.

Totul depinde de felul în care privim lucrurile, şi nu de cum sunt ele însele.

Toţi se îmbolnăviseră prin faptul că pierduseră ceea ce religiile vii au dat întotdeauna credincioşilor lor.

Pendulul minţii oscilează între sens şi nonsens, nu între bine şi rău – Carl Gustav Jung

Omul are nevoie de dificultăţi; ele sunt necesare pentru sănătate.

Opera de artă nu înseamnă doar obârşie şi derivare, ci reprezintă o nouă plăsmuire creatoare tocmai a acelor condiţii din care o psihologie cauzalistă ar vrea s-o deducă în mod valabil. Planta nu este doar un simplu produs al solului, ci un proces în sine calm, viu, creator, a cărui natură nu are nimic de-a face cu structura solului.

Orice formă de dependenţă este rea, indiferent dacă narcoticul este alcoolul, morfina sau idealismul.

Orice încercare de a sugera omului eventualitatea unui pas în plus pe drumul independenţei apare drept impertinenţă sau aroganţă, drept fantasmă sau imposibilitate.

Pantoful care i se potriveşte unei persoane o strânge pe alta; nu există o reţetă pentru viaţă care să se potrivească în toate cazurile.

Până când nu transformi inconştientul în conştient, acesta îţi va controla viaţa şi îl vei numi soartă.

Până ce nu îţi cunoşti subconştientul, îţi va ghida viaţa, şi îl vei numi destin.

Pendulul minţii oscilează între sens şi nonsens, nu între bine şi rău.

Personalitatea nu se poate dezvolta fără a alege în mod conştient propria cale.

Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul că e de neatins nu impietează asupra unui ideal, căci idealurile sunt doar călăuze şi niciodată ţeluri.

Prima formă a conştientului, cea a purelor cunoaşteri este o stare anarhică sau haotică. Etapa a doua, cea în care complexul eu-lui e deja for­mat, este o stare monarhică sau monistică. Iar în a treia etapă, conştientul face încă un pas înainte: apare conştienta dedublării, a unei stări dualiste.

Psihicul are două părţi: conştientul şi inconştientul. Sinele este centrul inconştientului;Eul este centrul conştientului. Cu aducerea inconştientului în conştient, Sinele este mărit, iar Eul redus. Reducerea Eului este un lucru bun, deoarece mai puţine dorinţe sunt create şi activate, permiţând seninătatea.

Putem crede că ne putem controla complet. Pe de altă parte, un prieten ne poate povesti cu lejeritate ceva despre noi la care nici nu ne-am gândit.

Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive. Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă acestea vor fi folosite pentru a face lucruri bune sau rele. Şi dacă ea lipseşte, niciun profesor nu o poate furniza, nici nu-i poate lua locul.

Răul pe care l-am făcut, gândit sau pe care l-am intenţionat, se va răzbuna pe sufletele noastre.

Religia este o pavăză în calea experienţei divine.

Mândria ne face să ne amăgim întotdeauna – Carl Gustav Jung

Masculinul şi femininul, inclusiv caracterele psihice masculine şi feminine, s-ar putea compara, de exemplu, cu o anumită provizie de substanţe care, în prima jumătate a vieţii, sunt consumate oarecum inegal. Bărbatul îşi consumă provizia lui mare de substanţe masculine şi nu-i mai rămâne decât cantitatea mică de substanţă feminină, care ajunge acum să fie folosită. Invers, femeia îşi pune acum în funcţiune rezerva încă nefolosită de masculinitate.

Mândria ne face să ne amăgim întotdeauna. Dar adânc înăuntrul nostru, dincolo de suprafaţa conştiinţei obişnuite, o voce mică şi liniştită ne spune „Ceva e în neregulă”.

Moartea corespunde unei condiţii critice, în care conştiinţa ameninţă în mod constant să naufragieze în inconştient.

N-aş putea spune că cred. Ştiu! Am trăit experienţa de a fi cuprins de ceva care e mai puternic decât mine, ceva pe care oamenii îl numesc Dumnezeu.

Natura înfloreşte chiar acolo unde nici o teorie n-a pătruns vreodată. „Venerabilis natura” nu se opreşte în faţa contrastului, ci se foloseşte de el pentru a forma din elementele adverse o nouă fiinţă.

Ne înşelăm dacă credem că inconştientul este ceva inofensiv care poate fi transformat în obiect de jocuri de societate. Desigur, el nu este primejdios în orice condiţii; dar de îndată ce apare o nevroză, aceasta e un semn că în inconştient există o acumulare de energie, adică un fel de încărcătură care poate exploda. Aici se recomandă prudenţă.

Nevroza este întotdeauna un înlocuitor al suferinţei justificate.

Nimeni nu şi-a dezvoltat personalitatea pentru că i-ar fi spus cineva că ar fi folositor sau recomandabil să o facă. Naturii nu i-au impus încă sfaturile bine intenţionate. Fără nevoie nu se schimbă nimic, cu atât mai puţin personalitatea umană. Ea e adormită. Doar nevoia cea mai stringentă reuşeşte să o trezească.

Nimeni nu te poate înşela, te înşeli numai tu însuţi.

Nimeni, atâta vreme cât se lasă purtat de curentul vieţii, nu este lipsit de necazuri.

Nimic mai rău nu i se poate întâmpla cuiva decât să fie complet înţeles.

Nimic nu are o influenţă mai puternică din punct de vedere psihologic asupra mediului lor şi, în special, asupra copiilor lor decât viaţa netrăită a părinţilor.

Noi intrăm profund nepregătiţi în după-amiaza vieţii şi, încă mai rău, o facem presupunând în mod fals că adevărurile şi idealurile noastre de până acum rămân valabile. Nu putem trăi în după-amiaza vieţii după acelaşi program ca în dimineaţa ei, căci din ceea ce am avut mult dimineaţa ne rămâne puţin seara şi ceea ce a fost adevărat dimineaţa a devenit neadevărat seara.

Noi nu cunoaştem ce este acela sufletul, ci doar încercăm să-l explicăm!

Noţiunea de arhetip derivă din observaţia repetată adeseori că miturile şi poveştile literaturii universale conţin teme bine definite care reapar pretutindeni şi întotdeauna. Întâlnim aceleaşi teme în fanteziile, visele, ideile delirante şi iluziile indivizilor care trăiesc în zilele noastre.

Neaşteptatul şi incredibilul ţin de această lume – Carl Gustav Jung

E important să avem un secret şi presimţirea a ceva ce nu poate fi cunoscut. Ne umple viaţa cu o nuanţă de impersonal, cu un numinosum. Cine n-a făcut niciodată experienţa acestui lucru a pierdut ceva esenţial. Omul trebuie să simtă că trăieşte într-o lume care este misterioasă într-o anumită privinţă, să simtă că în ea se întâmplă şi lucruri a căror experienţă o poate face, chiar dacă rămân inexplicabile, şi nu numai acelea care se desfăşoară în limitele aşteptărilor. Neaşteptatul şi incredibilul ţin de această lume. Numai atunci viaţa este întreagă. Pentru mine, lumea a fost de la bun început infinit de mare si de insesizabilă.

E mai puţin important să ştim unde greşesc ceilalţi, pentru că acolo nu prea putem face multe, e important să ştim unde greşim noi, acolo putem face totul.

Eu nu cred că există Dumnezeu. Eu sunt sigur că există.

Eu nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat, eu aleg să fiu cine vreau.

Eu nu sunt ceea ce mi se întâmplă, eu sunt ceea ce aleg să devin.

Există multe simboluri ale căror nature şi origini nu sunt individuale, ci colective. Acestea sunt, în principal, imagini religioase. Originea lor este atât de adânc îngropată în trecut, încât par să nu aibă o sursă umană.

Experienţele alchimiştilor erau propriile mele experienţe, iar lumea lor era, într-o oarecare măsură, propria mea lume.

Extraversia înseamnă orientarea în afară a libidoului. Desemnez prin această noţiune o relaţie evidentă a subiectului cu obiectul în sensul unei deplasări pozitive a interesului subiectiv faţă de obiect. Cineva care se află într-o stare extravertită gândeşte, simte şi acţionează în raport de obiect, şi anume într-un mod direct şi limpede perceptibil, în aşa fel încât nu poate exista nici o îndoială în legătură cu atitudinea sa pozitivă faţă de obiect.

Formularea întrebării potrivite conţine deja jumătate din soluţia problemei.

Cunoaşterea de sine este pe cât de temută, pe atât de necesară – Carl Gustav Jung

Crearea unui lucru nou nu se face cu ajutorul raţiunii, ci prin jocul instinctului, care acţionează dintr-o necesitate interioară. Mintea creativă se joacă cu obiectele pe care le iubeşte.

Cred, pur şi simplu, că o anume parte a Sinelui uman sau a sufletului nu este guvernată de legile spaţiului şi timpului.

Credinţa este un dar divin nu mai puţin adevărat decât altele; omul are puterea de a gândi, cu ajutorul căreia poate tinde spre cele mai înalte năzuinţe.

Crusta noastră de civilizaţie ascunde un soi de brută cu aspect preistoric.

Cu siguranţă că omul nu ar atinge vârsta de 70 sau 80 de ani, dacă această longevitate n-ar avea un sens pentru speţa sa. De aceea şi apusul vieţii sale trebuie să-şi aibă rostul, nu poate să fie doar o jalnică prelungire a ceea ce a fost înainte de amiază.

Cunoaşterea de sine este pe cât de temută, pe atât de necesară.

Cunoaşterea nu se bazează doar pe adevăr, ci şi pe eroare.

Cuvântul „fericire” şi-ar pierde înţelesul dacă nu l-am compara cu tristeţea.

Da, orice talent ori creaţie pozitivă se bazează pe un minus infantil, corespunzâd bon mot-lui materialist: „Omul este ceea ce mănâncă”.

Dacă eşti nefericit înseamnă că ai urcat prea sus în propria ta minte.

Dacă nu înţelegem un om, avem tendinţa să îl considerăm prost.

Dacă vrem să schimbăm ceva la un copil, trebuie ca mai întâi să examinăm acel lucru şi să vedem dacă nu cumva e ceva pe care am putea mai bine să-l schimbăm în noi înşine.

Dar cum omul nu a trăit decât relativ puţine milenii în stare de civilizaţie, în schimb a trăit multe sute de mii de ani în stare de barbarie, modurile funcţionale arhaice sunt în el virtualmente extraordinar de vii şi uşor de activat.

De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi, în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină. Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerare nevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire. Uşor este de izgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, „sarea pământului”. Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul că învăţătura esenţială a vechilor iniţieri este purtată mai departe din generaţie în generaţie. Tot mereu există şi oameni care au înţeles ce înseamnă că Dumnezeu este tatăl lor. Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere.

Deosebirea dintre majoritatea oamenilor şi mine constă în aceea că la mine „pereţii despărţitori” sunt transparenţi. Este particularitatea mea. La alţii sunt adesea atât de groşi încât nu văd nimic îndărătul lor — şi asta-i face să creadă că acolo nici nu se află absolut nimic. Eu percep întrucâtva procesele ce se derulează în fundal, ceea ce-mi conferă o siguranţă lăuntrică. Cel care nu vede nimic n-are nici siguranţă şi nu poate trage concluzii sau nu se încrede în propriile concluzii. Nu ştiu ce a declanşat faptul că eu pot percepe fluxul vieţii. Pesemne că a fost însuşi inconştientul. Poate că au fost visele mele avute atât de devreme. Ele mi-au determinat evoluţia de la bun început.

Viaţa netrăită e o boală serioasă de la care se poate muri – Carl Gustav Jung

Te simţi iar zdrobit, în interior nevaloros? Să-ţi spun de ce. Vanitatea ta e fără limite. Motivaţiile tale nu se …

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim – Carl Gustav Jung

Spiritul critic sau scepticismul nu trebuie considerate neapărat expresii ale inteligenţei, ci mai curând ale contrariului …

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă – Carl Gustav Jung

Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive. Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă …