Blog

Articole care iti pot imbunatati stilul de viata!

Viaţa netrăită e o boală serioasă de la care se poate muri – Carl Gustav Jung

Te simţi iar zdrobit, în interior nevaloros? Să-ţi spun de ce. Vanitatea ta e fără limite. Motivaţiile tale nu se leagă de obiecte, ci de propria-ţi onoare. Tu lucrezi nu pentru omenire, ci pentru folosul tău. Nu tinzi spre desăvârşirea obiectului, ci spre recunoaştere generală şi spre păstrarea avantajului tău.

Toate lucrările omului îşi au originea în fantezia creativă. Şi atunci, cu ce drept desconsiderăm imaginaţia?

Tot ceea ce ne irită la alţii ne poate face să ne înţelegem pe noi înşine.

Totul depinde de felul în care privim lucrurile, şi nu de cum sunt ele însele.

Toţi se îmbolnăviseră prin faptul că pierduseră ceea ce religiile vii au dat întotdeauna credincioşilor lor.

Toţi suntem îndrăgostiţi de ideile noastre proprii.

Tulburările neurotice foarte frecvente ale vârstei adulte au toate ceva în comun, şi anume dorinţa de a trece faimosul prag al maturităţii, păstrând totuşi o psihologie proprie tinereţii.

Un om care n-a trecut prin infernul pasiunilor sale, nici nu le-a depăşit vreodată. Atâta timp cât omul renunţă la prea multe, lasă prea multe în urmă, există posibilitatea şi pericolul ca lucrurile abandonate să revină şi cu forţă dublă.

Unde domneşte iubirea nu există dorinţă de putere, unde domneşte puterea nu există dorinţă de iubire.

Unde domneşte înţelepciunea, nu există niciun conflict între gândire şi simţire.

Uneori, într-adevăr, discrepanţa dintre geniu şi calităţile lui umane este atât de mare, încât trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva ar fi fost mai bine să existe ceva mai puţin talent.

Viaţa chiar începe la 40 de ani. Până atunci faci doar cercetare.

Viaţa netrăită e o boală serioasă de la care se poate muri.

Viaţa noastră conştientă nu este decât o coajă de nucă plutind pe oceanul inconştientului nostru.

Viaţa sufletească a omului, de îndată ce el devine fiinţă culturală, este din plin problematică şi nici nu mai poate fi gândită fără problematică.

Viaţa şi spiritul sunt două puteri, sau două necesităţi între care omul se află plasat.

Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta… Cine priveşte în afară, visează. Cine priveşte înăuntru, se trezeşte.

 

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim – Carl Gustav Jung

Spiritul critic sau scepticismul nu trebuie considerate neapărat expresii ale inteligenţei, ci mai curând ale contrariului ei.

Studiind istoria minţii umane, suntem, mereu, impresionaţi de faptul că dezvoltarea minţii înseamnă lărgirea capacităţii conştiinţei, şi că fiecare pas înainte a fost o realizare extrem de dureroasă şi laborioasă. Aproape că am putea spune că nimic nu urăşte un om mai mult decât să renunţe chiar şi la o fărâmă din inconştientul său. Întrebaţi-i pe cei care au încercat să lanseze o idee nouă!

Sufletul are în mod firesc o funcţie religioasă.

Sufletul preţuieşte mai mult simplitatea decât preamărirea.

Sunt cazuri în care psihanaliza acţionează mai rău decât orice. Dar cine a spus că psihanaliza ar trebui aplicată întotdeauna şi peste tot?!

Suntem înclinaţi să dăm vina pe circumstanţe exterioare, dar nimic n-ar putea exploda în noi, dacă nu s-ar fi aflat deja în noi.

Suntem născuţi într-un anumit moment, într-un anumit loc şi la fel ca un vin de marcă, avem calităţile anului şi a perioadei în care ne-am născut. Astrologia nu poate pretinde că face mai mult.

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim.

Ştiinţa nu e decât arta de a făuri iluzii adevărate.

Ştiinţa se opreşte la hotarele logicii.

Talentele mari sunt cele mai iubite şi deseori cele mai periculoase fructe din arborele umanităţii. Atârnă pe ramurile cele mai fragile, care sunt rupte foarte uşor.

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă – Carl Gustav Jung

Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive. Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă acestea vor fi folosite pentru a face lucruri bune sau rele. Şi dacă ea lipseşte, niciun profesor nu o poate furniza, nici nu-i poate lua locul.

Răul pe care l-am făcut, gândit sau pe care l-am intenţionat, se va răzbuna pe sufletele noastre.

Religia este o pavăză în calea experienţei divine.

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă.

Să nu uităm că foarte puţini oameni sunt artişti ai vieţii, că arta de a trăi este cea mai nobilă şi cea mai rară dintre arte. Să goleşti toată cupa cu graţie – cui îi reuşeşte oare asta? Aşa încât, mulţi oameni rămân cu viaţa în mare parte netrăită – de multe ori chiar cu posibilităţi pe care nu le-ar fi putut trăi nici cu cea mai mare bunăvoinţă – şi astfel ajung în pragul bătrâneţii cu năzuinţe neîmplinite, care, fără voia lor, le întorc privirile îndărăt.

Sexualitatea nu este ceva pur instinctual; este fără îndoială o putere creatoare – ea este atât cauza principală ce stă la baza vieţii noastre individuale, cât un important factor în cadrul vieţii psihice.

Simţirile tale se liniştesc numai când te priveşti în suflet. Cine priveşte spre afară visează, cine se priveşte înlăuntru se trezeşte.

Simţurile ne spun că un lucru este. Gândirea ne spune ce este acel lucru care este. Sentimentul ne spune ce este acel lucru pentru noi.

Singurătatea este pentru mine ca o vindecare. Ea dă valoare vieţii mele. A vorbi şi a vorbi e adesea un chin şi am nevoie de multe zile de linişte în singurătate pentru a recupera nesocotinţa unor cuvinte.

Singurătatea înseamnă a simţi limitele care pentru cei de lângă tine nu pot fi trecute.

Singurătatea nu înseamnă să nu ai oameni în jur, ci să nu poţi comunica lucruri care contează pentru tine, sau să te abţii să exprimi anumite puncte de vedere pentru că alţii le găsesc imposibil de acceptat.

Singurătatea nu vine de la a nu avea oameni în jurul tău, ci de la a nu putea comunica lucrurile care îţi par ţie importante.

Personalitatea nu se poate dezvolta fără a alege în mod conştient propria cale – Carl Gustav Jung

Orice încercare de a sugera omului eventualitatea unui pas în plus pe drumul independenţei apare drept impertinenţă sau aroganţă, drept fantasmă sau imposibilitate.

Pantoful care i se potriveşte unei persoane o strânge pe alta; nu există o reţetă pentru viaţă care să se potrivească în toate cazurile.

Până când nu transformi inconştientul în conştient, acesta îţi va controla viaţa şi îl vei numi soartă.

Până ce nu îţi cunoşti subconştientul, el îţi va ghida viaţa, şi îl vei numi destin.

Pendulul minţii oscilează între sens şi nonsens, nu între bine şi rău.

Personalitatea nu se poate dezvolta fără a alege în mod conştient propria cale.

Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul că e de neatins nu impietează asupra unui ideal, căci idealurile sunt doar călăuze şi niciodată ţeluri.

Prima formă a conştientului, cea a purelor cunoaşteri este o stare anarhică sau haotică. Etapa a doua, cea în care complexul eu-lui e deja for­mat, este o stare monarhică sau monistică. Iar în a treia etapă, conştientul face încă un pas înainte: apare conştienta dedublării, a unei stări dualiste.

Psihicul are două părţi: conştientul şi inconştientul. Sinele este centrul inconştientului;Eul este centrul conştientului. Cu aducerea inconştientului în conştient, Sinele este mărit, iar Eul redus. Reducerea Eului este un lucru bun, deoarece mai puţine dorinţe sunt create şi activate, permiţând seninătatea.

Putem crede că ne putem controla complet. Pe de altă parte, un prieten ne poate povesti cu lejeritate ceva despre noi la care nici nu ne-am gândit.

Nu putem schimba un lucru până când nu-l acceptăm – Carl Gustav Jung

Nu putem schimba un lucru până când nu-l acceptăm.

Nu reţine oamenii care vor să se îndepărteze de tine, pentru că aşa nu vor avea loc să se apropie cei care vor să te cunoască.

Nu se ştie pentru început ce se poate declanşa atunci când se începe analizarea viselor. Se poate pune în mişcare ceva lăuntric şi invizibil; foarte probabil, ceva care oricum ar fi ieşit mai târziu la lumina zilei — poate însă nu ar fi ieşit niciodată. Săpăm cumva ca să dăm de o fântână arteziană şi riscăm să ne izbim de un vulcan. Dacă există simptome nevrotice, trebuie să procedăm cu grijă. Dar cazurile nevrotice nu sunt de departe cele mai periculoase. Există uneori persoane aparent normale care nu prezintă simptome nevrotice speciale — sunt poate chiar medici sau educatori —, care chiar se fălesc cu normalitatea lor şi sunt exemple de educaţie bună, pe deasupra au opinii şi deprinderi de viaţă absolut normale, dar a căror normalitate este o compensare artificială a unei psihoze latente.

Nu ştim dinainte ce înfăptuiri sau nelegiuiri, ce destin, ce bine şi ce rău purtăm în noi şi abia toamna va arăta ce a zămislit primăvara şi abia seara va desluşi lucrarea dimineţii. Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul că e de neatins nu impietează asupra unui ideal, căci idealurile sunt doar călăuze şi niciodată ţeluri.

Nu trebuie să pretindem că putem înţelege lumea numai prin intelect. Judecata intelectului este numai o parte din adevăr.

Numai acea parte a artei care există în procesul plăsmuirii artistice poate constitui obiectul psihologiei, nu însă şi aceea care reprezintă esenţa intrinsecă a artei. Această a doua parte, ca şi întrebarea ce reprezintă arta în sine, nu poate constitui niciodată obiectul unui mod de examinare psihologic, ci numai estetico-artistic.

Numai descoperind alchimia am înţeles clar că inconştientul este un proces şi că raporturile eului cu inconştientul şi cu conţinuturile sale declanşează o evoluţie, mai precis o metamorfoză veritabilă a psihicului.

Omul are nevoie de dificultăţi; ele sunt necesare pentru sănătate – Carl Gustav Jung

Nimic mai rău nu i se poate întâmpla cuiva decât să fie complet înţeles.

Nimic nu are o influenţă mai puternică din punct de vedere psihologic asupra mediului lor şi, în special, asupra copiilor lor decât viaţa netrăită a părinţilor.

Noi intrăm profund nepregătiţi în după-amiaza vieţii şi, încă mai rău, o facem presupunând în mod fals că adevărurile şi idealurile noastre de până acum rămân valabile. Nu putem trăi în după-amiaza vieţii după acelaşi program ca în dimineaţa ei, căci din ceea ce am avut mult dimineaţa ne rămâne puţin seara şi ceea ce a fost adevărat dimineaţa a devenit neadevărat seara.

Noi nu cunoaştem ce este acela sufletul, ci doar încercăm să-l explicăm!

Noţiunea de arhetip derivă din observaţia repetată adeseori că miturile şi poveştile literaturii universale conţin teme bine definite care reapar pretutindeni şi întotdeauna. Întâlnim aceleaşi teme în fanteziile, visele, ideile delirante şi iluziile indivizilor care trăiesc în zilele noastre.

O inimă înţelegătoare reprezintă totul la un profesor, şi nu o putem aprecia îndeajuns. Ne amintim cu stimă de profesorii excelenţi, dar cu recunoştinţă de cei care ne-au influenţat sufleteşte. Planul de învăţământ este o materie primă extrem de necesară, dar căldura reprezintă elementul vital pentru planta aflată în creştere şi pentru sufletul copilului.

Omul are nevoie de dificultăţi; ele sunt necesare pentru sănătate.

Opera de artă nu înseamnă doar obârşie şi derivare, ci reprezintă o nouă plăsmuire creatoare tocmai a acelor condiţii din care o psihologie cauzalistă ar vrea s-o deducă în mod valabil. Planta nu este doar un simplu produs al solului, ci un proces în sine calm, viu, creator, a cărui natură nu are nimic de-a face cu structura solului.

Orice formă de dependenţă este rea, indiferent dacă narcoticul este alcoolul, morfina sau idealismul.

Nimeni nu te poate înşela, te înşeli numai tu însuţi – Carl Gustav Jung

Masculinul şi femininul, inclusiv caracterele psihice masculine şi feminine, s-ar putea compara, de exemplu, cu o anumită provizie de substanţe care, în prima jumătate a vieţii, sunt consumate oarecum inegal. Bărbatul îşi consumă provizia lui mare de substanţe masculine şi nu-i mai rămâne decât cantitatea mică de substanţă feminină, care ajunge acum să fie folosită. Invers, femeia îşi pune acum în funcţiune rezerva încă nefolosită de masculinitate.

Mândria ne face să ne amăgim întotdeauna. Dar adânc înăuntrul nostru, dincolo de suprafaţa conştiinţei obişnuite, o voce mică şi liniştită ne spune „Ceva e în neregulă”.

Moartea corespunde unei condiţii critice, în care conştiinţa ameninţă în mod constant să naufragieze în inconştient.

N-aş putea spune că cred. Ştiu! Am trăit experienţa de a fi cuprins de ceva care e mai puternic decât mine, ceva pe care oamenii îl numesc Dumnezeu.

Natura înfloreşte chiar acolo unde nici o teorie n-a pătruns vreodată. „Venerabilis natura” nu se opreşte în faţa contrastului, ci se foloseşte de el pentru a forma din elementele adverse o nouă fiinţă.

Ne înşelăm dacă credem că inconştientul este ceva inofensiv care poate fi transformat în obiect de jocuri de societate. Desigur, el nu este primejdios în orice condiţii; dar de îndată ce apare o nevroză, aceasta e un semn că în inconştient există o acumulare de energie, adică un fel de încărcătură care poate exploda. Aici se recomandă prudenţă.

Nevroza este întotdeauna un înlocuitor al suferinţei justificate.

Nimeni nu şi-a dezvoltat personalitatea pentru că i-ar fi spus cineva că ar fi folositor sau recomandabil să o facă. Naturii nu i-au impus încă sfaturile bine intenţionate. Fără nevoie nu se schimbă nimic, cu atât mai puţin personalitatea umană. Ea e adormită. Doar nevoia cea mai stringentă reuşeşte să o trezească.

Nimeni nu te poate înşela, te înşeli numai tu însuţi.

Nimeni, atâta vreme cât se lasă purtat de curentul vieţii, nu este lipsit de necazuri.

Lucrurile din interiorul nostru de care nu am devenit conştienţi încă se manifestă în exterior ca soartă – Carl Gustav Jung

Întâlnirea dintre două personalităţi este asemănătoare contactului dintre două substanţe chimice: dacă există vreo reacţie, ambele se transformă.

Întotdeauna m-a impresionat faptul că există un număr surprinzător de indivizi care nu îşi folosesc niciodată minţile, dacă pot evita acest lucru, şi un număr similar de indivizi care îşi folosesc minţile, dar într-un fel uimitor de stupid.

Întunericul nu se poate transforma în lumină, nici apatia în mişcare, fără emoţie.

Kundalini, în termenii psihologiei, este cea care ne inspiră aventurile esenţiale ale vieţii. Este căutarea care face viaţa suportabilă; este impulsul divin.

Lăsaţi să se prăbuşească lucrurile care vor să se prăbuşească.

Lucrurile cărora le rezistăm durează.

Lucrurile din interiorul nostru de care nu am devenit conştienţi încă se manifestă în exterior ca soartă.

Lumea în care pătrundem născându-ne este crudă şi cruntă şi totodată de o frumuseţe dumnezeiască. Să credem că predomină lipsa de sens sau sensul este o chestiune de temperament. Dacă lipsa de sens ar prevala în mod absolut, ar dispărea tot mai mult, pe măsura evoluţiei, caracteristica vieţii de a fi plină de sens. Dar nu acesta este – sau nu-mi pare mie că este – cazul. Probabil că, aşa ca în toate problemele metafizice, ambele sunt adevărate: viaţa este sens şi nonsens sau are sens şi nonsens. Nutresc speranţa anxioasă că sensul va fi preponderent şi va câştiga bătălia.

Mandalele mele erau criptograme privitoare la starea sinelui care mi se prezenta mereu alta, zilnic. În ele am văzut sinele – adică, întreaga mea fiinţă – activând. Mai precis, la început abia întrezăream semnificaţia lor; dar mi se păreau în cel mai înalt grad importante şi le-am păstrat ca pe nişte perle preţioase. Aveam sentimentul clar că ele erau ceva central iar, cu timpul, am căpătat prin ele o concepţie vie despre sine. M-am gândit că sinele este ca o monadă care sunt eu – lumea mea. Mandala reprezintă această monadă, şi corespunde naturii microscopice a psihicului.

Marile probleme ale vieţii nu sunt niciodată definitiv rezolvate. Când ni se pare că sunt, suntem întotdeauna în pierdere. Căci se pare că rostul acestor probleme nu este să le rezolvăm, ci să lucrăm necontenit la rezolvarea lor. Numai aşa ne putem salva de la imbecilizare şi împietrire.

În comunitate găsim căldura, în singurătate găsim lumina – Carl Gustav Jung

Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare ale activităţilor omeneşti. Ne-o reprezentăm ca fiind Divină, şi pe bună dreptate îi dăm acest nume, căci puterea absolută a psihismului a fost denumită, dintotdeauna, Dumnezeu.

Îmi imaginez pentru psihanaliză o sarcină mult mai frumoasă şi mai vastă decât să fie redusă la un ordin etic. Gândesc că mai trebuie să-i lăsăm timp psihanalizei să înfiltreze popoarele pornind de la multe centre, să reînvie la intelectual sensul simbolicului şi miticului, să-l retransforme frumuşel pe Hristos în acel zeu-mag al viei care a fost, şi să canalizeze astfel vechile forţe pulsionale extatice ale creştinismului, şi totul cu unicul scop de a face din cultul şi din mitul sfânt ceea ce erau ele: o sărbătoare a bucuriei îmbătate, în care omul are dreptul să fie animal în eros şi în sfinţenie. Tocmai aceasta era marea frumuseţe şi funcţie a religiei antice, care, pentru Dumnezeu ştie ce nevoi biologice temporare, a devenit instituţie de lamentare. Ce infinitate de delicii şi de voluptate este aici în religia noastră, gata să fie readusă la autentica sa destinaţie! Creştinismul nu poate lăsa de-o parte dezvoltarea etică autentică şi corectă, dar trebuie să dezvolte în el, să-şi desăvârşească imnul de durere şi extaz către zeul muribund şi înviind, la forţa mistică a vinului şi ororile antropofage ale Cinei – forţele vieţii şi ale religiei se pun în serviciul numai al acestei dezvoltări etice.

Îmi lipseşte curajul să caut acel limbaj capabil să exprime adecvat paradoxurile incalculabile ale iubirii.

În ceea ce mă priveşte, visele fac parte din natură, care nu are nicio intenţie să înşele, ci exprimă ceva pe măsura posibilităţilor sale.

În comunitate găsim căldura, în singurătate găsim lumina.

În faţa prostiei habotnice n-ai nicio şansă.

În fiecare dintre noi există un străin pe care nu-l cunoaştem.

Înainte de a fi descoperit alchimia am visat în mod repetat vise care tratau mereu aceeaşi temă: alături de casa mea mai era o altă, mai precis o aripă sau o construcţie adăugată care îmi era străină. De fiecare dată mă minunam în vis că nu cunosc această parte a casei, care se pare că fusese dintotdeauna acolo.

Întâlnirea dintre doi oameni este precum contactul dintre două substanţe chimice: dacă există o reacţie, amândoi suferă o transformare.

Eu nu sunt ceea ce mi se întâmplă, eu sunt ceea ce aleg să devin – Carl Gustav Jung

După cât ne putem da seama, singurul scop al existenţei umane este să aprindă o lumină în întunecimea fiinţei.

E important să avem un secret şi presimţirea a ceva ce nu poate fi cunoscut. Ne umple viaţa cu o nuanţă de impersonal, cu un numinosum. Cine n-a făcut niciodată experienţa acestui lucru a pierdut ceva esenţial. Omul trebuie să simtă că trăieşte într-o lume care este misterioasă într-o anumită privinţă, să simtă că în ea se întâmplă şi lucruri a căror experienţă o poate face, chiar dacă rămân inexplicabile, şi nu numai acelea care se desfăşoară în limitele aşteptărilor. Neaşteptatul şi incredibilul ţin de această lume. Numai atunci viaţa este întreagă. Pentru mine, lumea a fost de la bun început infinit de mare si de insesizabilă.

E mai puţin important să ştim unde greşesc ceilalţi, pentru că acolo nu prea putem face multe, e important să ştim unde greşim noi, acolo putem face totul.

Eu nu cred că există Dumnezeu. Eu sunt sigur că există.

Eu nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat, eu aleg să fiu cine vreau.

Eu nu sunt ceea ce mi se întâmplă, eu sunt ceea ce aleg să devin.

Există multe simboluri ale căror nature şi origini nu sunt individuale, ci colective. Acestea sunt, în principal, imagini religioase. Originea lor este atât de adânc îngropată în trecut, încât par să nu aibă o sursă umană.

Experienţele alchimiştilor erau propriile mele experienţe, iar lumea lor era, într-o oarecare măsură, propria mea lume.

Extraversia înseamnă orientarea în afară a libidoului. Desemnez prin această noţiune o relaţie evidentă a subiectului cu obiectul în sensul unei deplasări pozitive a interesului subiectiv faţă de obiect. Cineva care se află într-o stare extravertită gândeşte, simte şi acţionează în raport de obiect, şi anume într-un mod direct şi limpede perceptibil, în aşa fel încât nu poate exista nici o îndoială în legătură cu atitudinea sa pozitivă faţă de obiect.

Formularea întrebării potrivite conţine deja jumătate din soluţia problemei.

Grandoarea şi caracterul salvator al oricărei personalităţi adevărate stau în faptul că aceasta se aduce pe sine ca jertfă, alegându-şi liber vocaţia… În măsura în care, trădându-ne propria lege, nu ne dezvoltăm personalitatea, ne ratăm sensul vieţii. Din fericire, buna şi răbdătoarea natură nu le-a pus celor mai mulţi pe limbă întrebarea fatală referitoare la sensul vieţii lor. Şi unde nimeni nu întreabă, nimeni nu trebuie să răspundă.

Indiferent cât de absurd ar părea, oamenii ar face orice pentru a evita să stea faţă în faţă cu propriul lor suflet.

Individul este de obicei atât de inconştient încât nu-şi cunoaşte deloc propriile-i posibilităţi decizionale şi din această cauză se tot uită temător în jurul lui după reguli şi legi exterioare de care, în nedumerirea sa, s-ar putea ţine.

Viaţa netrăită e o boală serioasă de la care se poate muri – Carl Gustav Jung

Te simţi iar zdrobit, în interior nevaloros? Să-ţi spun de ce. Vanitatea ta e fără limite. Motivaţiile tale nu se …

Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim – Carl Gustav Jung

Spiritul critic sau scepticismul nu trebuie considerate neapărat expresii ale inteligenţei, ci mai curând ale contrariului …

Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă – Carl Gustav Jung

Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive. Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă …